André Maurois Istoria Angliei Histoire d'Angleterre, 1967 vol.1 NOTĂ PRELIMINARĂ Cititorul va găsi la sfârşitul acestei lucrări lista cărţilor de care m-am folosit în mod constant. Lista, deşi foarte lungă, este desigur mult prea scurtă pentru a constitui...
More
André Maurois Istoria Angliei Histoire d'Angleterre, 1967 vol.1 NOTĂ PRELIMINARĂ Cititorul va găsi la sfârşitul acestei lucrări lista cărţilor de care m-am folosit în mod constant. Lista, deşi foarte lungă, este desigur mult prea scurtă pentru a constitui măcar schiţa bibliografiei unui asemenea subiect. Omisiunile trebuie explicate nu prin aprecieri nefavorabile, ci prin dificila necesitate de a alege. Nu era posibil să înfăţişez în două volume, o dată cu istoria Angliei, şi aceea a Scoţiei sau a Irlandei. Raporturile dintre aceste trei ţări le-am expus ori de câte ori mi s-a părut indispensabil, dar în modul cel mai scurt posibil. Din aceleaşi motive, istoria Imperiului britanic nu este tratată aci decât în funcţie de istoria internă a Angliei. Trebuie să aduc vii mulţumiri domnului Judges, conferenţiar la Universitatea din Londra, care a binevoit să-mi citească lucrarea în corectură şi să-mi facă asupra mai multor chestiuni observaţii de care am ţinut cu prisosinţă seama. În sfârşit
Less