- 44 până seara târziu şi nu-i acasă cât e ziua de lungă. Iar în ultima vreme Andy deseori se simte rău, e ameţită şi are greţuri. Compania lui maică-mea o să-i prindă bine. Parchez maşina în faţa casei. Imediat e ora 17:00 şi, cum am bănuit, maică-mea tot...
More
- 44 până seara târziu şi nu-i acasă cât e ziua de lungă. Iar în ultima vreme Andy deseori se simte rău, e ameţită şi are greţuri. Compania lui maică-mea o să-i prindă bine. Parchez maşina în faţa casei. Imediat e ora 17:00 şi, cum am bănuit, maică-mea tot nu e gata. Stă în hol, scotoceşte prin valiză, apoi scoate două rochii de vară. – Tu ce zici, pe care s-o iau cu mine? Poate n-ar trebui să le iau pe amândouă. – Ce mă-nteresează pe mine, una din ele! Hai odată, nu mai trage atâta de timp. Dacă nu pornim acum, vei pierde avionul. Ştii bine că trebuie să ajungi la aeroport cu mult înainte de decolare – îi spun şi, apucând cealalată valiză gata pregătită, ies în grabă la maşină. În sfârşit, zece minute mai târziu, cu o mică întârziere, adevărat, dar reuşim să pornim. Las geamurile jos. E surprinzător de cald pentru luna mai. – Te vom suna frecvent. O să te descurci de unul singur? – mă-ntreabă, cred că pentru a zecea oară azi, deşi ştie răspunsul pe de rost. – Da, perfect, nu vă faceţi
Less
